Cadru legal
CRITERII DE PERFORMANȚĂ din 27 iunie 2019privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență
Notă
Aprobate prin ORDINUL nr. 75 din 27 iunie 2019, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 533 din 28 iunie 2019.Capitolul I Dispoziții comuneArticolul 1(1) Serviciile voluntare și serviciile private pentru situații de urgență, denumite în continuare servicii voluntare și servicii private, sunt structuri specializate, altele decât cele aparținând serviciilor de urgență profesioniste, organizate cu personal angajat și/sau voluntar, în scopul apărării vieții, avutului public și/sau privat în situații de urgență.(2) Serviciile voluntare se constituie, potrivit legii, în comune, orașe și municipii, în subordinea consiliilor locale.(3) Serviciile private se constituie potrivit legii, la operatori economici și instituții.(4) Serviciile private pot fi:a) servicii proprii, organizate în cadrul operatorilor economici și instituțiilor;b) societăți prestatoare de servicii.Articolul 2Termenii și expresiile utilizate în prezentele criterii de performanță au următoarele înțelesuri:a) autospecială de capacitate mare - autospecială de stingere cu apă și spumă al cărei rezervor de apă este mai mare sau egal cu 5.000 litri;b) autospecială de capacitate medie - autospecială de stingere cu apă și spumă al cărei rezervor de apă se încadrează între 2.000 și 5.000 litri;c) autospecială de capacitate mică - autospecială de stingere cu apă și spumă al cărei rezervor de apă este mai mic sau egal cu 2.000 litri;d) autospecială de intervenție - autospecială destinată intervenției pentru diferite tipuri de risc, alta decât autospeciala de stingere cu apă și spumă;e) autospecială - oricare dintre autospecialele prevăzute la lit. a)-d);f) sector de competență - reprezintă, în cazul serviciului voluntar, suprafața unității administrativ-teritoriale în care acesta a fost constituit, iar în cazul serviciului privat, suprafața desfășurată a construcțiilor/clădirilor sau a ansamblului de clădiri, precum și spații amenajate din acestea, dintr-un singur amplasament, inclusiv terenul aferent acestora, precum și suprafața aferentă utilajelor și instalațiilor tehnologice, administrate de operatorul economic/instituția care are obligația constituirii serviciului pentru amplasamentul respectiv;g) extinderea/restrângerea activității - reprezintă modificarea condițiilor care au stat la baza înființării și/sau a funcționării serviciului voluntar sau a serviciului privat, în ceea ce privește creșterea sau scăderea numărului autospecialelor de stingere cu apă și spumă;h) formație de intervenție - structură de intervenție care are în compunere o grupă/grupe de intervenție și/sau echipă/echipe specializate și care își desfășoară activitatea într-un singur sector de competență;i) grupă de intervenție - structură de intervenție care încadrează o autospecială;j) echipă specializată - structură de intervenție care îndeplinește atribuții privind gestionarea situațiilor de urgență determinate de tipurile de riscuri identificate în sectorul de competență;k) forțe de intervenție - oricare dintre entitățile prevăzute la lit. h)-j);l) timp de răspuns - intervalul de timp cuprins între momentul alarmării forțelor de intervenție și intrarea acestora în acțiune la locul intervenției;m) capacitate de răspuns - potențialul forțelor de intervenție de a gestiona o situație de urgență;n) societate prestatoare de servicii - societate constituită în baza Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, având ca domeniu de activitate și activitate principală „Activități de luptă împotriva incendiilor și de prevenire a acestora“, potrivit Clasificării activităților din economia națională (CAEN);